Constelatii ale propozitiei intentiei

Constelatii ale propozitiei intentiei


“Oricine este pregatit, poate descoperi prin constelatie lucruri care sunt esentiale pentru vindecarea sufletului lor” (prof. Franz Ruppert, 2008)

Metoda Constelatiei Propozitiei Intentiei reprezinta o interventie terapeutica foarte eficienta si profunda, care ofera acces la aspecte mai putin constiente ale psihicului nostru, permitand astfel integrarea amintirilor traumatice care stau la baza dificultatilor din viata noastra. Metoda se bazeaza pe teoria psihotraumatologiei multigenerationale dezvoltate de prof. Franz Ruppert si ne ajuta, prin intermediul reprezentantilor, sa vedem mai clar conflictele noastre interioare sau interpersonale pentru a le putea intelege si integra.

Constelatia Propozitiei Intentiei reprezinta o abordare in care clientul este intrebat care este intentia sa in acel moment, ce ar dori sa schimbe sau la ce isi doreste sa se uite. Cuvintele alese in intentie au un inteles adanc si foarte specific, au radacini profunde in autobiografia persoanei care isi lucreaza constelatia. In cuvintele intentiei, tot ce este necesar sa privesti, este inclus. Se aleg membri ai grupului de suport care sa reprezinte cuvintele specificate in propozitia intentiei, plasandu-i in spatiul disponibil asa cum cel care isi lucreaza constelatia simte in acel moment. Experientele ‘reprezentantilor’ din constelatie, odata plasati, ofera intotdeauna informatii relevante pentru client in legatura cu problema sa. Constelatia devine o reprezentare externa a structurii psihice interne a persoanei, orientata in jurul “intentiei” stabilite la inceput.

Problema prezentata de client, ‘Intentia’ sa, seteaza cadrul pentru procesul particular de schimbare in care el vrea sa intre in acel moment. Acest lucru explica de ce unele probleme par mai profunde si altele mai putin, in functie de capacitatea clientului de a face un pas mai mic sau mai mare catre schimbarea sa.

O constelatie nu poate schimba o alta persoana, decat pe client.
O constelatie lucrata de un copil de exemplu, nu poate vindeca problema parintelui. Acest lucru poate fi realizat doar de parinte prin propria terapie. Dar o constelatie poate permite copilului sa vindece imaginea negativa si confuza pe care o are despre parintii sai si sa il separe de confuzia lor. Sau, daca mama sau tata vor sa faca o constelatie pentru copil si nu doresc sa se confrunte cu propriile lor rani emotionale, atunci constelatia nu poate conduce la un rezultat pozitiv. Poate doar demonstra clar incurcaturile in care mama, tata si copilul sunt prinsi, fara a exista posibilitatea gasirii unei solutii in constelatie. De aceea nu este recomandat sa se lucreze cu astfel de solicitari ale clientilor. Cea mai buna terapie pentru copiii mici este cea facuta de parintii lor. Pentru ca un copil sa se simta mai bine, parintii si nu copiii au nevoie sa-si confrunte problemele. Una dintre pacientele lui Ruppert scria: “Ani de terapie nu l-au ajutat deloc pe copilul meu. Abia dupa ce am lucrat eu asupra problemelor mele, depresia, agresivitatea si ideile de suicid ale copilului meu au inceput sa dispara. Acum el este o persoana complet schimbata care rade, se poate distra si se poate apropia de alti oameni.”

Constelatia Propozitiei Intentiei nu impune solutii din exterior. Din contra, metoda conduce persoana catre o experienta directa a realitatii sale psihice, in complexitatea sa deseori contradictorie sau distructiva. Doar atunci, de la nivelul de claritate se pot dezvolta solutii constructive care sunt sustinute de intregul psihic.